Eu, PMP
Posted on 26. Jun, 2009 by Elena in Diverse, Featured, Project Management
Ieri a fost o zi importantă pentru mine, am sustinut examenul de certificare – Project Management Professional. L-am luat, şi acum am privilegiul imediat de a pune o virgulă după nume, împreună cu alte beneficii (mai serioase) care vor apărea mai devreme sau mai târziu. Rezultatul este important pentru mine şi pentru că îmi confirmă că sunt pe drumul cel bun.
Se înţelege de ce am lipsit atât, nu?
Hai să vă povestesc un pic despre cum a fost, şi apoi revenim la normal, cu 1-2 articole pe săptămână minim.
Eligibilitatea: aplicaţia mea nu a fost selectată pentru audit, astfel încât am primit confirmarea eligibilităţii imediat ce am plătit susţinerea examenului. Cele 35 de ore instruire în Project Management le-am bifat în urma participării (acum un an) la cursul “Project Management Process Framework”, la CODECS, avându-l ca şi trainer pe Narciss Popescu, PMP. Nu ştiu dacă Narciss mai susţine acum acest curs la CODECS, însă vi-l pot recomanda cu mare plăcere – contează enorm ce îţi imprimă trainerul la un astfel de curs intensiv. Dacă ar fi să reiau tot procesul, aş alege din nou varianta acumulării celor 35 de ore printr-un training – chiar dacă este mult mai costisitor decât alte variante de obţinere a orelor de intruire, acumulezi mult mai multă informaţie, şi beneficiezi şi după curs de susţinerea trainerului şi a colegilor. Cel puţin la mine aşa s-a întâmplat.
Ce am studiat: PMBOK, Rita, Andy şi Phillips. Să le iau pe rând:
- PMBOK Guide 3rd Ed. – am început să mă pregătesc pentru examen cu ediţia 3, între timp PMBOK a ajuns la versiunea 4, doar până la 1 iulie încă se mai susţine examenul având la bază ediţia 3, aşa încât am forţat un pic pe ultima sută de metri, recunosc. S-a verificat şi la minefaptul că funcţionează ca un somnifer, dar fără ea chiar nu cred că se putea. Urmează să mă pun la curent cu diferenţele dintre cele 2 versiuni, şi probabil şi un articol pe temă.
- Rita Mulcahy – PMP Exam Prep – ediţia 5 (corespunzătoare PMBOK 3) – e incredibil de câte ori m-am încurajat şi descurajat! Important însă faptul ca niciuna dintre celelalte cărţi nu ofera atât de multă informaţie despre examen în sine, şi nici o paletă atât de diversificată de exerciţii. Despre FASTrack pot să spun că e adevărat – eşti pregătit pentru examen atunci când atingi un scor de 70-80% la FASTrack.
- Andy Crowe – The PMP Exam – How to Pass on Your First Try – a venit ca o recomandare din partea a două PMP-itze (o fi corect femininul plural aşa?) care m-au susţinut şi încurajat foarte mult. Într-adevăr, Andy Crowe a fost pentru mine autorul care a avut ultimul cuvânt de spus – cu cartea asta s-au clarificat toate necunoscutele, s-a aprins beculeţul pe unde mai era ceată, şi cum mai vreţi voi să mai zicem. Este foarte bine structurată, şi foarte uşor de parcurs, iar când am terminat şi am dat testul final (are 200 de întrebări la finalul cărţii) chiar m-am simţit sesizabil mai încrezătoare.
-Joseph Phillips -PMP Study Guide – nu am folosit-o intensiv, însă a fost binevenită ca un punct de vedere în plus. Din această cauză am parcurs-o o singură data şi am făcut apel la anumite capitole ori paragrafe doar de câteva ori.
Cum e la Prometric : hai să zicem aşa – speri cumva la un fotoliu de piele în care să te lăfăi cum vrei tu spre fericirea neuronilor tăi stresaţi şi extenuaţi? Nu vei găsi! Sunt câteva lucruri asupra cărora ţin să atrag atenţia: sala în care dai testul e la demisol, baia e la parter (adică ai un pic de mers până la ea); supraveghetoarea a vorbit incredibil de mult la telefon, şi se auzea chiar şi cu căştile pe urechi; iese şi intră fiecare când vrea şi mai tot timpul e cineva care vine sau pleacă în pauză. Deci dacă eşti genul care e uşor distras, fă ceva antrenamente din timp. La mine nu a fost o problemă, că am geamurile de la apartament în plină intersecţie, dar recunosc că mă aşteptăm la mai puţină agitaţie în jurul meu.
Tortura intervine în momentul în care ai finalizat examenul şi aştepţi rezultatul. Ai, în ordine, următoarele chestii de văzut: un ecran alb … (ceva secunde bune, mie mi-au părut o veşnicie), o invitaţie de a completa un chestionar cu privire la experienţa ta legat de acest examen (culmea! tu vrei rezultatul, şi ei te întreabă cum ţi s-a părut…) , şi abia apoi mesajul de aşteptare pentru rezultat (nu mai ştiu exact ce zice, dar ştii sigur că după vei vedea rezultatul) şi ta-ta-da! ecranul albastru cu mesajul de felicitări şi detaliile cu privire la intrarea în posesia diplomei, etc. NU se afişează nicăieri procentul cu care ai trecut. Evaluarea pe grupuri de procese se afişează într-un alt ecran incluzand calificativele şi explicaţia lor. Acest rezultat detaliat îl primeşti şi printat, şi pleci cu el acasă.
Am o listă întreagă de oameni care m-au încurajat şi susţinut- familie, prieteni, colegi, alţi PMP – şi pentru mine asta a contat foarte mult.
Gata! Pentru mai multe răspunsuri, sau detalii, folosiţi cu încredere fomularul de comentarii de mai jos. Din weekend voi scrie mai des şi despre ce fac eu ca PMP, şi despre Project Management în general.


Sorin
20. Dec, 2010
Salut,
Ce dovezi de participare la webinare sau de studiu pastrati pentru un eventual audit al PDU-urilor?
Pe diverse site-uri exista webinare gratuite (in categoria 3 sau 4), la care te inscrii si participi, fie live, fie le poti urmari pe cele care au avut loc in trecut. Majoritatea nu au documente atasate (prezentari PPT sau PDF), astfel incat tot ce poti face este sa salvezi niste capturi de ecran cu cateva slide-uri (ex. primul slide si eventual cu ultimul, cel in care primesti informatia necesara pt. PDU).
Inscrierea se face prin completarea unui formular, dar de multe ori nu primesti un mail de confirmare dupa participare, asa ca nici vorba de “Registration form, certificate or letter of attendance” la categoria 3, sau “Registration form, certificate or letter of attendance, and a brochure or course materials (syllabus) outlining the subject matter covered and the qualifications of the instructor/lecturer” la categoria 4, cum se cere oficial.
Atunci, cum tineti o evidenta si o dovada a participarii sau urmaririi acestor evenimente?
De asemenea sunt multe site-uri cu webcast-uri ce se pot downloada si le poti asculta cand vrei si unde vrei (ex. pm411.org), cu care poti strange 15 PDU-uri de categorie 2-SDL.
La astea ce putem face, luam notite si le prezentam la un eventual audit, salvam fisierul mp3?
Elena
21. Dec, 2010
Sorin – asta e intr-adevar o discutie destul de larga. Sfatul meu personal ar fi sa incerci sa obtii PDUs pentru care este cat mai usor sa demonstrezi faptul ca iti apartin – eu am evitat surse de obtinere a PDUs care lasa semne de intrebare/loc de dubii. Bafta!